Grand Canyon

Grand Canyon, conform denumirii complete, [The] Grand Canyon of the Colorado River (în română, Marele Canion sau Marele Canion al fluviului Colorado) repezintă un canion foarte lung, sinuos și adânc săpat de fluviul Colorado din Statele Unite ale Americii într-un platou înalt (Platoul Colorado, conform Colorado Plateau). Substratul geologic este reprezentat în special de roci sedimentare, dar sunt prezente și ceva roci metamorfice. Canionul este dispus în nordul statului Arizona. Marele Canion este de fapt rezultatul eroziunii exercitate de fluviu timp de milioane de ani, partea sa inferioară de astăzi fiind de fapt albia majoră a fluviului Colorado.

Grand Canyon se regăsește aproape integral ca parte a Parcului Național al Marelui Canion (conform originalului, Grand Canyon National Park), unul din primele parcuri naționale create în Statele Unite.

Președintele american Theodore Roosevelt, care printre altele a contribuit foarte mult la dezvoltarea ulterioară a statului Arizona, a fost unul din marii iubitori și susținători ai conservării și menținerii zonei Marelui Canion, fiind deseori prezent fie ca să se bucure de peisajele uluitoare fie ca să vâneze în sezoanele deschise vânatului lei de munte (conform originalului mountain lion).